Un lucru e să nu cunoști anumite informații și altceva este să ignori ceea ce este în sufletul tău.

Se vorbeşte mult despre ignoranţă, ca şi cum ar fi defectul cel mai grav al fiinţei omeneşti. Faptul că ai anumite studii sau o anumită bunăstare materială pare că ar oferi titlul pentru a-i considera pe ultimii de pe scara socială actuală nu doar simpli analfabeţi, ba chiar şi analfabeţi funcţionali. A-i dispreţui pe semenii tăi capătă în acest mod o nuanţă mult mai rafinată şi mai răutăcioasă.

A nu cunoaşte este o stare de calm deliberat pe care fiecare este liber să o adopte, aşa cum oricine poate decide ce vrea cu viaţa sa. Judecând după resursele pe care fiecare le are, nu suntem deloc egali. Cine vrea să cunoască mai mult despre lumea înconjurătoare înseamnă că are curiozitatea celui care a fost ajutat de mic să se bucure de ceea ce a aflat în jurul său. Atunci când nevoia de a cunoaşte mai mult e absentă, înseamnă că nu se deţine sprijinul necesar pentru elaborarea acestui tip de informaţii. Aşa că dispreţul faţă de cei care nu simt necesitatea de a se informa şi de a cunoaşte mai mult mi se pare pur şi simplu o tentativă de a-şi descărca propriul complex de inferioritate.

Ignoră-te pe tine însuţi

A nu simţi în schimb nevoia de a şti ceva mai mult despre tine însuţi înseamnă a nu-ţi cunoaşte sufletul. Gnosticii îi clasificau pe oameni împărţindu-i între ilici, psihici şi pneumatici. Ilicii sunt cei doar cu instincte animalice, lipsiţi de capacitatea de se detaşa de propriul corp şi de nevoile sale primare. Sunt o mulţime în jur.

Psihicii sunt cei care deţin liberul arbitru, iar de aceea sunt parţial în contact cu ceea ce au în interior, dar numai prin intermediul minţii. Filtrul cognitiv permite accesul doar la aspectele superficiale ale conştiinţei, neglijând orice posibilitate de cunoaştere empatică, afectivă. Psihicul cunoaşte cu mintea, cu raţionamentul, doar prin gândire, dar nu ştie nimic despre simţirea lucrurilor, oamenilor, ideilor.

Dominaţia raţionamentului ca scop în sine

În societatea noastră, psihicii sunt majoritari. Ei sunt în majoritate absolvenți de liceu și de universitate, foarte buni la deslușirea firelor logice ale realității, conștienți chiar și de nevoile emoționale, la care, însă, nu au nicio legătură empatică. Pentru mine sunt încă foarte înfricoșători. Ingineri, fizicieni, chimiști, medici, oameni de știință, scriitori... Minți strălucite, perfect funcționale, dar inimi închise.

Aproape toţi cu un fel de aroganţă inconştientă faţă de "slăbiciunea emotivă", care ar aparţine acelora pe care ei îi consideră inferiori, deoarece psihicii nu deţin nici capacitatea şi nici forţa interioară necesare pentru a separa raţiunea de explozia emoţională.

 Desigur că sunt şi foarte mulţi, dar nu destui, care îşi amplifică din ce în ce mai mult gama vibraţională. Însă majoritatea dintre ei cunosc mai ales cu ajutorul minţii şi atât.

Cunoaşte cu inima

Cunoaşterea inimii este o cunoaştere empatică, o chestiune de sintonie de vibraţii. Capacitatea de a se conexa cu trăirile celuilalt în mod armonic, fără a pierde propriul echilibru energetic intern, se naşte doar dintr-o profundă cunoaştere lăuntrică. Ce este de fapt lumea interioară? Este tocmai lumea unde domneşte starea Eului Copil, împreună cu moralitatea şi afectuozitatea Părintelui.

În nucleul Copilului se află trăirile infantile, experienţele neplăcute, aversiunile pe care le-am cunoscut de mici - dar şi când eram mari - , emoţiile sănătoase şi emoţiile parazit, salturile de bucurie şi căderile. Cine nu a coborât în caverna cu amintirile dureroase, nu se cunoaşte pe sine în acel mod empatic, ci doar mental şi rece.

Părintele întruchipează suferinţa tatălui îngrijorat şi a mamei îndurerate, valorile de bază şi regulile care netezesc fiilor drumul în viaţă. Un Părinte evoluat stimulează individul să nu se dedice doar sie însuşi, ci să trăiască şi pentru binele comunităţii, echilibrând cu înţelepciune raportul dintre necesităţile individuale şi cele ale semenilor din jur, fără ca primele să le excludă pe celelalte.

Ignorarea sufletului înseamnă să nu-ţi cunoşti durerea şi bucuria

Mintea rece, rezultatul raţionamentului limitat de frică, fuge de inimă pentru că nu are puterea s-o suporte. Mintea deconexată de trăiri este plată, fragilă, ignorantă în ceea ce priveşte frumuseţea vieţii. Doar cu un calcul rece, Adult, individul nu poate gestiona o viaţă complicată, cu multe încercări, făcută mai ales din dezechilibre emoţionale adeseori profunde.

În suflet se găsesc suferinţele, lipsurile, dar şi dragostea care le vindecă. Mintea ignorantă nu cunoaşte tocmai acest medicament miraculos, care la nivel individual capătă semnificaţia de autostimă, autoeficacitate, curaj şi autoapreciere. Mintea individului care îşi ignoră sufletul nu ştie că lipsurile sale sunt lipsurile tuturor, aşa cum plinătatea inimii sale ar putea să umple inimile celorlalţi.

Ignoranţa sufletului închide accesul la valori şi la ideale

Un tehnic foarte expert, dar cu stările Eului nedefinite îşi poate cunoaşte foarte bine tehnologia sa, dar nu ştie valoarea acesteia, nu face diferenţa dintre tehnologia care face bine şi cea care dăunează omului. Aceasta pentru că este rolul Părintelui să discearnă între ceea ce protejează sau nu propriul Copil.

Acolo unde se ignoră suferinţa, se devalorizează şi valorile acesteia, adică demnitatea celui care nu umileşte, bunătatea celui care nu face rău, prudenţa celui care evaluează consecinţele faptelor sale, răbdarea celui care nu îşi presează semenii, puterea celui care îi apără pe ai săi.

Mintea este utilitaristă

Tehnicul sau cercetătorul ştiinţific expert în studii, dar ignorant despre sine însuşi nu cunoaşte toate acestea. Limitele minţii sale îl închid în lumea în care asociaţiile cognitive sterile predomină în mod absolut. Iar acolo unde este doar uzura mentală lipsită de finalităţi morale şi idealistice domneşte doar utilitatea materialistă. În lumea utilitară, hipertehonologică, lipsurile sufletului sunt dispreţuite, pentru că apar complet necunoscute. Prea multe variabile necontrolabile, prea multe corelaţii de temut, insolubile.

Mintea este materialistă

Din perspectiva celor care studiază numai materia, natura se reduce doar la o grămadă de particule, de elemente chimice şi la o serie de fenomene repetibile. Raţionamentul nu concepe fenomenele "para" normale, pentru că nu sunt măsurabile, iar de aceea apar incontrolabile. Pentru cei care studiază medicina alopata, medicamentul repară defectele corpului-mecanism. În lumea inteligenţei artificale, sistemul nervos este doar un circuit neuronal de impulsuri bioelectromagnetice.

Lumea noii ştiinţe porneşte de la ipoteza omului făcut din carne şi oase, omul material. Materia este indestructibilă şi perfect controlabilă.

Astfel, Mintea a obţinut Super Omul său. Însă un Super Om invalid, lipsit de latura sa umană.